Avem nevoie de oameni altruiști, cărora să le pese mai mult, gata să sară concret în ajutor.
Sunt angajat zilele acestea în evaluarea și modificarea unor chestionare despre experienţa pacienţilor în spital și policlinică.
Anul care se încheie peste câteva zile a fost mai bun decât 2022? Cu siguranţă putem afirma acest lucru.
Ca medic rezident, am avut ocazia, până acum, să efectuez două stagii de rezidenţiat în Franţa – unul într-un spital non-universitar și altul într-un centru universitar.
Îmi răsună în urechi bocăniturile ritmice produse de lovirea pumnilor publicului în lemnul băncilor din amfiteatru. Sunt în Germania , pentru a-mi susţine prelegerea publică ocazionată de primirea Medaliei Kräpelin-Alzheimer.
ICN se alătură altor organizaţii din domeniul sănătăţii, pentru a-și exprima nemulţumirea, în cadrul conferinţei COP28, privind lipsa de progres a acţiunilor de combatere a schimbărilor climatice.
Cercetătorii finlandezi au publicat, în 2011, un prim studiu care a arătat că ar putea exista o legătură între vise și suicid. Alte vreo 12 studii au confirmat această asociere.
La finalul lunii noiembrie am auzit la radio despre un act normativ pentru a stopa excesele privind funcţionarea motoarelor vehiculelor în staţionare.
Singuratic agresiv, splendid caracter, care a reprezentat la Paris medicina românească – sunt doar câteva dintre atributele profesorului Victor Gomoiu.
Pe lângă deja obișnuitele probleme de funcţionare, pe final de an SIUI dă noi rateuri. La acestea se adaugă și alte probleme, nou apărute, de data aceasta financiare. Iar pentru anul următor veștile sunt și mai îngrijorătoare.
Articolul 163 din Codul Muncii subliniază că salariul este confidenţial. Decizia instituţiilor UE nu este însă în acord cu legislaţiația noastră.
Am promovat recent un articol al unui medic care, cumva, deplângea modul prin care, în mod sistematic, componenta umană a practicii medicale se pierde undeva pe drum în procesul devenirii medicului.
În lipsa unor formatori experimentaţi, nu văd decât trei surse posibile de dezvoltare a unei noi competenţe – și aici mă refer la orice competenţă.
Una dintre asistentele de top ale Spitalului Judeţean Târgoviște a publicat pe reţelele sociale o atenţionare serioasă legată de lipsa, deja cronicizată, de personal medical.
Aplicarea unei sancţiuni disciplinare nu înseamnă însă exonerarea farmacistului de răspunderea civilă, penală ori administrativă.
Ponderea persoanelor care au plasat cel puţin o comandă online aproape s-a dublat din 2019 până la finalul anului trecut, ajungând la 79% dintre românii cu acces la internet, arată raportul GPeC E-Commerce România 2022.
Îmbunătăţirea calităţii în sistemele de îngrijiri de sănătate reprezintă un ansamblu de activităţi și măsuri integrate și planificate la niveluri diferite în organizarea asistenţei medicale.
Motto: „Vinul este o poezie îmbuteliată” (Robert Stevenson) Un tip de alcool mai special, vinul vine cu avantaje și dezavantaje pentru om.
Dacă în urmă cu 12 zile mă întrebam cum va fi atunci când voi reveni acasă din Barcelona (1), astăzi cunosc răspunsul. Nu este unul îmbucurător.
Sunt cel puţin trei motive convingătoare pentru a vizita Salonul de Iarnă al Medicilor.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe